într-o zi
voi deschide și cărțile sufletului meu
și voi înghiți în pagină cu pagină
iubirile lăsate pentru mai târziu
și poate
voi ști să-mi depăn până la capăt
începuturile firave
ale jocurilor nostalgice
când fiecare se prefăcea
că nu-l vede pe celălalt,
sau, poate
îmi voi slobozi cugetul
să culeagă mai devreme cu o zi
palmele care
implorându-mă să le iubesc
s-au prefăcut că-s ocupate,
cu toamnele care trec
în timpul care trebuia să rodească
în alte grădini,
în alte case,
în alte lumi,
și, poate,
pe tine te voi găsi
rezemat de baston,
în sfârșit, pe picioarele tale
și ca răsfăț de întârziere
îți voi citi gândul
și-l voi prinde ca mărțișor
lângă inima mea
răscumpărându-mi tăcerile peste
toate zilele
rămase fără tine,
și, desigur
îmi voi opri inima să bată
ca să am timp să-mi culeg amintirile
și să-mi croiesc
după o inimă nouă
intrarea în lume
și ieșirea pe altă poartă
și-am să întârzii,
cum n-o fac niciodată,
să te aștept
și să rămân
să-mi aud pasul
și vorba
și plecarea
amânate ca pecete:
inelul rămas în dreapta
ta.