dacă ai putea aduna fericirea în tine, strop cu strop, până se face de-o inimă, de-o petrecere cu muzică în surdină, de-o tristețe sau de-altceva;

 dacă ai strânge emoția din ceara topită a viselor, laolaltă cu emoția întârzierii în tinerețe sau cu sentimentul sfârșitului;

 dacă nici măcar nu ți-ai aminti când, meteor, ai intrat pe orbită și încercai să faci stelele să zâmbească, dar ele, tot în strălucirea lor de gheață;

 dacă ar fi numai dacă, dar nu este;

 atunci ai ști că sunt în legea firii și oboseala, și melancolia, și nostalgia, și toate cele care înalță sau coboară firul de nisip care ești, demn și de risipire, și de fixare într-un timp mai acătării, fără franjurări inutile, comprimări la limita punctului;

 tot la fel de bine ai intui că undeva / pretutindeni există ceva mai înalt, Idee pătrunsă-n materie să îi dea formă și sens.