Reprezentanții noștri din sistemul învățământului au privit de-a lungul timpului matematica și limba română ca două extreme. Însă eu am descoperit o contradicție referitoare la această premisă.
Mai precis, dacă adunăm șase cuvinte, cu șaptisprăzece expresii, opt sloganuri și... alte idei, toate cu același numitor comun, rezultă un brainstorming.
Astfel se face că acel numitor comun va deveni un tot unitar ce reunește la rândul său, un ansamblu de simboluri, acțiuni, lucruri, fenomene, obiceiuri... "și așa mai departe" ( A. P. Cehov, "Cerere în căsătorie").
Dacă Xulescu pronunță un cuvânt, altcineva va avea o idee mai bună, al treilea își va aduce aminte o discuție pe tema numitorului comun și atunci, ceea ce are EL de spus e mai important decât ce-au spus cei de dinaintea lui, la un loc. Și tot așa, până se va epuiza inspirația aflată în limită de stoc.
După încheierea sesiunii de idei, urmează cu adevărat partea matematică (sau reală, cum ar spune unii dintre noi): acolo unde s-a scris ideea lui Xulescu vor fi alăturate și niste cifre, în RONi. Până se va epuiza și dispoziția fizică de a ne plimba degetele, printre tastele unui calculator.
Mai apoi, într-un interval de timp - nelimitat, vom vedea și mult așteptatul, mult râvnitul, mult doritul și mult gânditul produs finit.
În ceea ce privește cantitatea și calitatea acestui produs finit, sunt discutabile încă de la inceputul și pe parcursul intregului proces de creativitate desfășurat - ce-i drept, nu la tribunal.
Așadar, suporteri, prezența este obligatorie la examenul de creativitate programat pe "băncile" terasei oficiale; sau ce, Politehnica Iași nu reunește un ansamblu de simboluri, acțiuni, lucruri, fenomene, obiceiuri... "și așa mai departe"?