“Gând nespus, gând pierdut” – zicea odată Nicolae Iorga, de unde deducem că tăcerea nu-i de aur, cu atât mai mult cu cât din ședințele de brainstorming multe idei bune au ieșit și multe rezolvări de probleme au apărut. De altfel, se presupune că știm cu toții puterea cuvântului începând cu Facerea Lumii.
Schimbul de cuvinte trebuie să fie însă și unul de idei, chiar dacă pleacă de la enunțuri mai mult sau mai puțin stupide, sau ideile rezultate nu sunt defel originale.
Probabil că proverbul “tăcerea e de aur” a fost emis fie de o persoană cu probleme congenitale de comunicare, fie de un soț cicălit de soție, fie de o persoană care nu a avut niciodată nimic de spus. Prin extensie, putem deduce că zicala “înțeleptul cedează întotdeauna” a fost emisă de un mediocru rămas în pană de cuvinte, idei sau argumente.
Pe de altă parte, e foarte probabil ca zicale de genul “Tăcerea este înțelepciunea prostului” sau “Dacă tăceai, filosof rămâneai”, să fi fost emise de persoane foarte perceptive, care, pe baza experienței și observației, au constatat că decât “să dai cu bâta-n baltă” sau “să nimerești ca nuca-n perete”, mai bine taci, rămâi la locul tău și te prefaci că rumegi idei, dând tuturor impresia de înțelepciune…