Plouă din cer și din sufletul meu,
Ploaia insistă.
Nimic nu mai am și nu mai sunt eu,
Nimic nu există.

O lume vulgară a luat totul cu ea,
Mizeria persistă.
Și plouă, și-i ger în inima mea,
Viața mi-e tristă.

Și-mi bate din nou ploaia-n geam când adorm
Ar vrea să-i deschid ca să-mi splele păcatul
Am visat cu ochii deschiși și în somn
Cum aș putea atinge înaltul.

Dar ploaia a-ncetat în frigul de-afară
Și-a rămas doar gerul din trupul meu greu
Cum aș putea să fac să răsară
Din nou lumina în sufletul meu?