2004 am o fotografie de atunci pe bibliotecă eram slabă era făcută cu blitzul privirea mea obișnuită țeasta rasă cerul se strâmba mai aproape
călătoream cu tramvaiul noaptea erau oameni cu trench-coat-uri iar noi fumam pe stradă în fața babelor să ne dăm mari erau copii slabi cu țestele tifoid rase iar eu mă iubeam printre ei cu ăla pe pereți ei scriau obscenități în vreme ce eu îmi îmbrăcam rochia curată și ne gândeam cu toții să emigrăm
(eu de partea cealaltă voi în italia și aruncați cu prezervative de la etaj)
știi uite m-am apropiat de tine mult te ating mă atingi și-ți spun că-mi ascult bătaia incorectă a inimii
mergeam primăvara pe stradă prin fleșcăraie tresăream când trecea pe lângă mine c. m. pentru că
intram în magazine cu păpuși mă împiedicam de fiecare câine vagabond nu-mi făceam cruce nici atunci pe lângă biserică priveam în tavan așteptând anul următor simplu hipnotic două insecte fibrilate alb somn puțină moarte o scenă barocă acum minimal

- nu te mai văd m. umblu cu o pană la pălărie, cu vocea puțin schimbată, folosesc semnele de punctuație.
- m-am dezis de poezii de dragoste, acesta e răspunsul.
- nu te mai văd m. scriu “m.” și merg la magazin să întreb dacă azi nu se vând “m.”-uri, să mi se răspundă în greață că “nu, nici azi”, iar eu să întorc fericirea.

poți să mă mai miroși un timp indiferent eu îmi voi aminti de zilele alea voi mai vorbi all is full of love o să scriu o să mă uit la bugs bunny și-o să sărbătoresc sfârșitul artei pe zece decembrie între artificii