întind spre tine
o colivie de cuvinte
asta-i tot ce mi-a rămas

dincolo de moartea cotidiană
am irosit celule doar pentru tine
dar ne e prea timp

palimpset de imagine răgușită pe retină
își putrezește încet și inevitabil
nemurirea în nimicul Bold

ne-am dresat frumos cuvintele
să-și ucidă sensurile
repetat sacadat

am putea să fugim la munte
așa cum fac simbolurile
în lipsă de mântuitor

dar ne e prea timp
am irosit celule doar pentru tine
dincolo de moartea cotidiană

ne mângâiem pe creștet singurătățile
și mergem mai departe
cu sau fără noi.