Fumez mult... știu, e un viciu, mai nou destul de costisitor... alții spun că e o otravă ce te omoară încet...
Mă bucur și mi-e teamă... mi-e teamă de mine, de mintea mea... Nu mi-am imaginat niciodată atunci că va veni ziua în care să vorbesc astfel cu dumneata... mă fac mică, mică atunci când te aud... redevin eleva acelui liecu de la munte... am eu curaj, am avut întotdeauna curaj... și ochi de sfredelit... dar am avut și limite, acolo unde știam că binele meu ar fi suferință pentru alții...
E bine că știi, e bine că știu... și atât.
Lasă-mă să te iubesc pentru iubire, pentru tot acel timp tânăr și neliniștit... fii taina mea, ajută-mă să nu trec linia orizontului nici măcar în vis...
Rămâi Soarele adolescenței mele...
Și Doamne, canicula asta...
Mi-e dor de o ploaie, o ploaie din aia de la munte...
Și ce dacă te-am iubit? Și ce dacă mi-e teamă acum de toate amintirile ce nu aveau voie să se întâmple?
Fumez mult... știu, dar nici nu am curaj să înghit cianură...