plictiseala cronică a fiecărei zile
și gustul acru al resemnării
te fac să strângi puternic pumnii
într-un gest de revoltă oarbă
dar la fel de inutilă ca o încercare
de a evada din tine însuți
când numai atât mai deții

un suflet cioplit din iluzii
și poezia mereu ascuțită
tăioasă până la măduvă
niciodată de ajuns ca să termini
visele rumegate în noapte

îmblânzitorul de suflete a clacat
sub talpa învățată cu jarul
cărbunii s-au stins de mult
doar un sunet, un sfîrâit prelung
mai persistă în timpane

întorc spatele ferestrei
și umbra mi se desprinde tăcută
dar fermă de corp
alunecând ca un
șarpe