Despre iubire nu vreau ca să spun
Zic inperpetuu despre o zidire
La ceasul morții din ajun

Pendulele bat la porți cu un ceas
Din răsărit te privește o lună
Margaritarele au rămas pe strună

Și cîntă balada lui Maria Rielke
Nu e cintecul Penei Corcodușa
E Francois Villon cu domnișoare

La răsărit e de bine cînd pierdutele
Doamne îi scriu poetului testamentul

Aici e o casă de curve de unde nu ieși decît bătrîn
Privește în jos și vezi Villonii răstigniti la răscruce
Închinare magilor de litere care au dispărut

Ancestrala foame duce poezia în absolut
Demonii lui Dostoievski au dreptate
Verhovenski fratii Karamazov și Lenin

Apărut din povestea care nici n-a fost

Soljenițîn cu fratele Ivan Denisovici
Montesqieu la Ispahan cu prietenul Usbec
Cunoscut de tovarășul Stalin împreună

Cu Voroșilov și Troțki prieteni
Lumea e vie și cere albastrul pe strună
Sînt morți și nu se stie

Tu unde pleci la apus sau la răsărit
Villlon în testamentul mic sau cel mare
Nu spune despre asta nimic

Pendule-le bat ora tristeții lui Marquez
Veacul ce vine e la fel de trist
Vîntul căldicel abia văzut alunecă peste strune.