BÃTRÂNUL STÃTEA PE MALUL MÃRII ȘI PRIVEA ÎNTINDEREA DE UN ALBASTRU STINS, PE DEASUPRA CÃREIA UN PESCÃRUȘ SE PRÃVÃLISE ÎN APE PENTRU ULTIMUL OSPÃÞ AL ÎNSERÃRII.
CE SE ÎNTÂMPLASE CU IUBIREA LUI DE O VIAÞÃ, MAREA? ERA INDIFERENTÃ ȘI NU ÎI MAI RÃSPUNDEA NICICUM, AȘA CUM FÃCEA ODINIOARÃ. AR FI PUTUT SÃ O ÎNTREBE, TULBURÎNDU-I CHIPUL VÃLURIT CU TALPA-I CRÃPATÃ, DEVORATÃ DE ALGELE CE PARCÃ PLUTEAU BETE PE CORNIȘA VALURILOR, DAR ÎI ERA TEAMÃ CÃ NU-I VA RÃSPUNDE, CEEA CE L-AR FI DURUT ȘI MAI MULT, MAI MULT DECÂT TÃCEREA ASTA CHINUITOARE. SOARELE ZÃCEA CA UN TAUR SACRIFICAT LA AMURG, MELANCOLIA ZILEI STINSE ÎN CÃUȘUL NOPÞII FÃCÂND ȘI MAI TRAGICÃ ÎNTREBAREA CE ÎL MÃCINA: ÎL UITASE MAREA, ÎȘI LEGASE EA DESTINUL DE UN ALT PESCAR AL LOCULUI, MAI PUTERNIC, MAI CHIPEȘ...? SE GHEMUI LÂNGÃ PICIORUL FARULUI, CE ÎNCEPUSE SÃ TRIMITÃ FASCICULE LA RÃSTIMPURI PE UNDUIREA APELOR, ÎȘI ÎNCORDÃ TOATE SIMÞURILE, CA UN ANIMAL RÃNIT, LA PÎNDÃ ȘI DIN PIEPTUL LUI IZBUCNI UN STRIGÃT DE NEPUTINÞÃ: DE CE...!? ÎI RÃSPUNSE MAREA CU UN GLAS, PE CARE ÎL IUBISE DIN PRIMA CLIPÃ CÂND TÃIASE CU BARCA SA ÎNTINDEREA APELOR: TU ÎNSEMNI TRECUTUL, EL VIITORUL. AȘA ESTE ÎN VIAÞÃ, BÃTRÂNE, TREBUIA SÃ ȘTII MAI BINE CA ORICINE ASTA. BUCURÃ-TE, ÞI-A MAI RÃMAS UN SINGUR LUCRU, ETERN AL TÃU, PE CARE NU ÞI-L POATE LUA NIMENI, NICIODATÃ: AMINTIREA! BUCURÃ-TE DE EA, CÂT TIMP LUNA NU VA RÃSÃRI DINTRE NORI...BUCURÃ-TE!