Am căutat adânc în sufletul meu și am găsit liniște. Am scos pumnalul ce ieri mi-a întunecat vederea și gândurile, am zărit un cer albastru și calm. Am simțit o adiere caldă pe obrazul meu, m-am liniștit. Am găsit răbdarea văzând un suflet ce nu se grăbește să renunțe, jucăuș și zâmbitor la orice gest.
Acum aștept răsăritul nostru…mă întind după soare încercând să îl aduc mai aproape de noi, dar nu, nu îl grăbesc, îi acord tot timpul din lume și mă aude și îmi șoptește că va veni în curând, dar cât de curând nici el nu știe.
Mi-e dor, atât pot să spun, mi-e dor de o rază de lumină și zâmbesc, încă mai am puterea să o fac și încă mai am puterea să îmi spun că totul va fi bine, oricum ar fi.
Lacrima se coboară încet peste buze, le umezește ca-ntr-o sărutare plină de drag a iubirii iar gura mi-a prins a cânta un cântec nou, nou, de bucurie că m-am prins într-o horă, horă a magiei dragostei care m-a acaparat, m-a ucis și m-a înviat în același timp, dar nu mi-a învins sufletul istovit de căutări prin bezna lumii de azi și atunci am deschis ochii și am privit!
Lumina mi se arăta în față și parcă-i și simt gustul și mă îmbie să pătrund cu inima adevărul tainic al acelui suflet pe care vrea să mi-l ofere cadou. N-aș putea accepta nimic fără luptă, nici chiar durerea, chiar și pentru ea am luptat cu îndârjirea. Și doar așa am simțit cu-adevărat ce înseamnă să lupți pentru inimă, cuget și speranță.
Îți simt brațele pătrunzând cald în inima mea cea împunsă cu săbii și sărutul tău devine parcă o poartă spre cer, spre înaltele ceruri în care doar tu mă poți duce prin sufletul tău.