Respir anevoie.. azi aerul intră mai greu, mâine oare cum..? Viața asta e un vulcan. Se aprinde, se învolburează și-ntr-o clipă e doar cenușă, te sufocă, te acoperă.. Amuțește și când se lasă liniștea erupe din nou cu ură, cu drag, cu pasiune. Îmi place. Când eram copil eram într-o bulă de săpun și pluteam mereu la soare. Într-o zi bula s-a spart, am căzut.. a durut. Acum mă intreb dacă mai sunt copil sau ce?!
Când doare zici că mai bine te lipsești, dar ea erupe din nou și fără să vrei te trezești viu. Halal morală! Se joacă, o pisică adormită cu un șoarece tembel și culmea, ești fericit! Sau nu.. și-atunci te vaiți și țipi și strigi că toată nefericirea ta e dată de alții, când de fapt nu deschizi ochii destul ca să intre soarele. Halal judecată!
Sunt eu, doar eu, un praf de cenușă arzând de dorință, de apă vie și moartă și toate gazele inerte. Bula de săpun e franjuri langă mine și mă întreb: mai sunt copil sau ce?! Mai sunt fericită sau mi se pare? Mai bine mă opresc din întrebat.. îmi las inima să ardă, miroase frumos și mă face să respir mai usor. Mâine e soare sau mi se pare sau e o stea care, Ori.. sunt copil sau ce?!

un Mâine...

Azi vulcanul erupe.. îl simt în mine cum arde tot în cale, pârjolește, iubește. Soarele a trecut de nori, miroase a viață și a primăvară.. bula de săpun e aproape, o simt. Am învațat că pot să plutesc și fără ea, că pot să zâmbesc și când soarele e departe. Azi sunt eu copil sau ce, dar tu îmi ești aproape!