Despre fuga în sens invers
(170)
Dorind, cu disperare și stăruință, să fim ca alții, din vestul mai mult sau mai puțin îndepărtat nouă, noi toți aceștia care venim din turmele comuniste, încet- încet ne transformăm în niște democrați de ultima oră: dughenizați, apoi supermarketizați… nevrozați.
Am fugit de comunism, mutilându-l în grabă, atunci când am fost persistent și „științific” pătrunși de foame, frig și de minciuni „rumene”, iar acum ne îndreptăm, cu mare tam-tam, spre capitalism(?):… „ flămânzi și rupți”, întârziați, pripiți și disperați, avându-i ca model și țintă pe aceia pe care nu îi vom ajunge din urmă niciodată, chiar de-ar avea ei bunăvoința să ne aștepte(…prea am abuza noi de răbdarea lor!)
Mergem pe căi bătătorite de alții și de noi, cândva, revenind, din păcate, mult prea târziu.
Alunecăm, din zări sângerii spre alte zări, albastre, cohorte de înșelați ai istoriei, după ce mirifica stea roșie, care ne luase ochii și mințile, până nu demult, s-a dovedit a fi un pestilențial hău negru.
Înaintăm, cei care mai putem, spre un alt El Dorado, spre modele și mode occidentale, unii târâș, alții în genunchi…sleiți, umiliți, nedumeriți…alții cu ocazii…și încă ce ocazii!
Ne continuăm drumul- menirea?- fiindcă nu-i de stat, doar-doar vom apuca și noi, fraiere victime ale istoriei, ceva-ceva din prea râvnitele poame capitaliste.
Fie și cotoarele!…