pe masa asta e veșnic dezordine
hârtii
așteptări risipite
uneori îmi imaginez că ștergi praful
și deschizi ferestrele
larg

*
tot mai rar visez oameni tot mai des visez lacuri
intru în ele și mă spăl de toate uitările


mamă
noi două nu plângem
doar ardem încet
până curge pe inimă ceara tăcerilor

*
alteori mi-e dor de părul meu lung din anii de școală
cineva să mi-l despletească și să-l pieptene cu mișcări adormite
camera să miroase-a cerneală și a somn de copil
picurând pe obraji

atunci mă privesc în oglindă
văd cum moartea aruncă peste umărul meu
timpul
ca pe o perie știrbă

*
deschide ferestrele uite
îmi cresc fluturi în palme
se zbat ca într-o scrisoare
rătăcită pe drum
mă întreb dacă tu
visezi punți
ori cărări
sugrumate de ape.