De la o vreme
Sunt alergică
La mine însămi.
Așa se explică
De ce obișnuiesc
Să mă privesc mereu
Cu ochii închiși.
Nu înfrunt,nici nu fug,
Ignor.

****

Nu credeam
Că o să mă văd
Atât de bine.
Poate că nu ochii
Sunt cei care văd!
Așa cum strigătul
Din interior
Nu-ți răsună niciodată
În pavilionul urechii.
Fericiți cei ce nu se văd
Astfel!
Viața lor continuă
Tridimensională...
Fără să simtă neliniștea
Care sfârtecă
În cei ce caută
Dincolo.