agonia
francais

v3
 

Agonia.Net | Règles | Mission Contact | Inscris-toi
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Textes du même auteur


Traductions de ce texte
0

 Les commentaires des membres


Visualisations: 4583 .



troleul de vară
personnelles [ ]
electroșocuri egale

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
par [Adina Ungur ]

2008-07-07  | [Ce texte devrait être lu en romana]    | 



vara, când nu mai ești copil
e uneori o zeamă lungă
și un film de trei lei
cu final imbecil
oh, nicidecum un anotimp

se preface că-ți dă vreme
o zi întreagă
când se știe deja că timpul
s-a strecurat îngrijorător de mult
în ultimul buzunar al deceniului

dar noi mergem
cu-aceeași viteză înainte
ba chiar mai greu
când ne expiră numărul de ani
pe la colțuri de oase

orele nopților de vară
par liniștite ca liliecii
alene își bălăngănesc
capetele în jos

vara când nu mai ești copil
se preface într-un șirag
de zile lăbărțate
despre care nu mai poți constata
decât că trec pe aceeași sfoară,
egale, fără tine

o să-mi cumpăr un troleu
de purtat pe străzi inventate de mine
dar un troleu care nu pute
că așa îmi pică la ora asta de vară

să se urce oamenii dușați
să le arăt
ce-nseamnă voce în tonuri perfecte
ce prezintă stațiile de coborâre
la vârste tot mai târzii
vinete pe la ochi
și în vârfuri de degete

peste un an o să cobor tot la mine
tot aici o să număr mărgele de sticlă
de cer înstelat
și de legi și morale

fără nici o legătură cu mine
mi s-a părut întotdeauna
că viața e ca o femeie
cu trăsături aspre
o femeie trecută
despre care îți vine greu să spui
dacă e frumoasă
sau urâtă

acuma cineva o să mă întrebe
ca să oprească la un moment dat
discursul
dacă n-am de gând
să cobor mai repede în lume
dacă nu cumva te mai iubesc
sau ce-i cu mine
oh, dumnezeule

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La maison de la litérature poezii
poezii
poezii  Recherche  Agonia.Net  

La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politique de publication et confidetialité

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites! .