După-amiază de duminică
fierbinte,
șoselele s-au topit
devenind impracticabile și lipicioase,
nu răzbat până la tine,
pașii mei nepuntincioși stau prinși
ca într-o capcană
în bitumul
transformat acum
într-o limbă lungă de gumă,
cu urme greoaie, adânci și neuniforme.
Nu pot ajunge astăzi la tine,
florile mele s-ar topi în propia sevă,
ar fi ca o moarte subită,
și-ar fi păcat
să nu te bucuri,
să nu le poți mângâia petalele,
să nu le simți parfumul.
Nu pot ajunge astăzi la tine,
dar eu te știu
că ești acolo,
chircită sub o gâlmă de pământ
tapetată cu lacrimi de ceară,
ești atât de mică astăzi, mamă,
subțiată de gânduri,
cu ochii sticloși
întorsi peste timpuri,
îți zăresc panseluțele,
preferatele tale;
vii colorate,
au tulpini de oase
și rădăcini înfipte adânc în tine,
starea empatică
mă face să te știu,
resemnându-mă.
De aceea,
te rog, mă iartă.. că pașii mei
nu au dovedit astăzi,
drumul până la tine.