Să pot vorbi despre mine, ar trebui să mă-ntorc în timp, poate în copilărie, poate în adolescență, să parcurg firul unei existențe încărcate de bucurii, succese, dar și de rătăciri, decepții, de împliniri, satisfacții, dar și de lacrimi, deznădejde. Nu cred că viața poate rezerva cuiva doar alei încărcate de flori, doar zile însorite, scăldate de lumina și căldura soarelui, în care să plonjezi cu toata frenezia bucuriei, alunecând în timp , mângâiată doar de adierile blânde ale unui vânt ușor și binefăcător. Ar fi banal și trist. Da, monotonia unei vieți perfecte, prea frumoasă, prea liniștită, ne-ar copleși pe dinăuntru, prea brutal poate, schimonosindu-ne în suflete prea răsfățate, în chipuri de lut, străine și reci. Ar fi ca o noapte fierbinte, continuă, în care dogoarea trupului tău încins, tânjește, implorând cerul, după câteva picături reci de ploaie deasă, care să-ți răcorească tâmplele nădușite, obrajii îmbujorați și buzele uscate.
Să te izbești de ziduri de neînvins, poate e o provocare la reflecție, e un stimul necesar ce te-ntărește, te-nvață să trăiești, să lupți, iar mai apoi, privind spre tine cu ochii celui ce-a pierdut, ori a învins, să reușești să te cunoști mai bine, să știi de poți lupta, ori nu.
Nu sunt puține momentele când m-am privit ca pe-o imagine banală, reflectată undeva, ca-ntr-o oglindă, încercând să explorez acel suflet tăcut, ce strălucea în ochii mei; m-am privit și critic, încercând să pătrund tainele acestui "eu" încărcat de paradoxuri și trebuie să recunosc că mi-a fost greu să definesc această personalitate complexă. Nu m-aș putea hazarda în afirmații categorice; cu siguranță n-aș putea fi obiectivă, aș minți. Și-atunci mă-ntreb: "Cine ești tu? Cine ești tu, Paula Lazăr?"
Atâta risipă de cuvinte, fără să spui nimic despre tine, nimic ce te-ar pune într-o lumină limpede. Lași să plutească în jurul tău atâta taină gratuită, atâtea umbre estompate ce se pierd parcă odată cu tine. Știu că ești o visătoare romantică, cu aer de copil naiv, stăpânită uneori de exaltare euforică, alteori copleșită de tristețe, dar mai știu, că-n ciuda aerului nevinovat și dulce, în ciuda aerului fragil și resemnat, răzbate o voință fermă, indestructibilă, o tenacitate implacabilă, o putere neașteptată și te întrebi firește de unde vine și unde se sfârșește și-atunci cu ochii mari, plini de curiozitate copilărească, te-ntrebi din nou: " Cine ești tu? Cine ești tu, Paula Lazăr?"
Ești un om într-o lume, nici prea bună, nici prea rea, o lume ale cărei taine stă în puterea ta să le descifrezi, să le descoperi pas cu pas, timid, dar sigur. Ești un om printre oameni, un chip printre chipuri, un " eu " printre " euri ". Ești o viață, între atâtea vieți!