Remarc cum contemporanii nu înțeleg nimic din ceea ce ni se întâmplă. Este trist să observ că românului i-a dispărut complet pofta de viață iar zâmbetul a devenit apanajul falsității. Mai mult ca niciodată în istoria noastră suntem aplecați complet spre fatalitate. Instinctul supraviețuirii îl observ în spatele fiecărei acțiuni care definește calitatea omului. Am ajuns să împart oamenii în două categorii: frumoși și impostori. Frumoșii sunt cei definiți prin resemnare, cei care așteaptă o implicare a Divinității în ceea ce a mai rămas din ei și viața lor. Impostorii sunt cei bântuiți de iluzia puterii, cei pe care frumoșii îi venerează și îi identifică ca și lideri ai actualei anarhii, incomplet controlată. Patetismul frumosului împletit cu nimicnicia impostorului se dau numai la ofertă, pachetul complet incluzând un joc cu final apocaliptic. În fapt real noi aprofundăm lecția predată de marile puteri economice, lecția falimentului uman. Din nefericire nici această lecție nu ne-o însușim corect. Asimilăm astfel toate erorile pe care celelalte nații le evită. Există și o față nostimă, dar pozitivă a empiricului autohton și anume eșuarea experimentului aplicat pe noi, fapt ce ne poate salva mai mult decât pe cei considerați a răspândi civilizația. Barbarismul nu s-a șters total din sângele românesc oricâte experimente genetice ne-au impus liderii ascunși ai acestei lumi de-a lungul timpului. Mă înfior grotesc dar fericit la fiecare revelație barbară a românilor mei. Posedăm la comun o trufie oarbă, instinctuală dar generatoare de respect din partea celor care încearcă în zadar să își impună dominația, să ne dezbine. Chiar dacă respectul se numește frica de românism, tot respect se cheamă. Deși sunt identic cu ai mei prefer să nu-mi pierd timpul cu semenii. Diferențele dintre noi sunt atât de infime încât nu avem nimic nou a ne spune, nimic pentru a diferenția elevul de profesorul din clasa unde se predă lecția falimentului uman.

Cluj Napoca
octombrie, 2008