Ei, na
ți s-au muiat pletele cu dungi
în fulgi,
azi prima zi când am lăsat urme
destul cât să doresc să-ți respir privirea
în gâlceava lor inima mea s-a topit încet
am răsucit-o la loc
tu știi,
mi s-a făcut dor
atât cât să vreau să-L ating pe Dumnezeu,
și să cobor cu mâinile Lui
sufletul tău nomad,
azi ești condamnat să ierți prezentul
dincolo de ușă
cerul se pleacă sfios să se închine.