Am reușit, în fine, să-mi smulg sufletul, așa cum m-ai învățat. Numai de bine. L-am așezat într-un borcan, pentru că nu am găsit altceva la îndemână, și m-am gândit că e perfect așa. Acum îl pot supraveghea, ca să nu-și mai facă de cap.

Îl privesc cum mă imploră să-l eliberez. Îi zâmbesc nepăsătoare. Îmi place să îl las să se chinuie. Asta ca să vadă și el cum e. Totuși, îi deschid din când în când capacul, ca să nu moară de tot, dar am grijă să o fac doar atât cât trebuie.

Am vrut să lipesc pe borcan o etichetă, ca nu cumva cineva să-l elibereze din greșeală, dar n-am avut timp. Poate mâine.

În rest sunt bine…TU?