Am ucis cu sange rece vise si sperante,
Am calcat peste cadavrele lor si m-a durut.
Joaca cu ele a trecut pe langa mine aievea ca o patima pe care n-am apucat sa o infranez din timp...

Ma doare pieptul in care urlu singura si vreau sa pier.
Ma dor mainile patate de sange.
Ma roade pacatul pe dinauntrul meu si as fi vrut sa fiu eu in locul lor.
Plang si ma zbat, vrei sa plec, sa nu ma mai vezi.
O sa plec undeva de unde nu o sa ma mai pot intoarce vreodata,
De unde o sa fiu legata cu lanturi ca sa nu mai pot face nimic.

Sunt gata sa las, sa dezertez, altceva nu am invatat sa fac.
Orisicat de departe esti, sufletul meu se gandeste la tine, la visele pe care eu le-am avut si la demonii care au jucat pe mormantul meu.

Iarta-ma lume ca nu am fost decat un rob...
Iarta-ma lume ca nu am cuvinte ca sa cer...
Iarta-ma iubite ca lumea asta nu e doar a mea cum mi se pare....
Iarta-ma ca sufar, cu toate ca stiu ca asta nu-i cuvant de alinare.

Nu ma mai pot ruga la nimeni.
Iertare nu sunt demna sa cer nici de la Dumnezeu, nici de la Alah, nici de la Budha, nici de la atei.
Nici macar de la necunoscuti pe care i-am ignorat trecand pe strada,
Nici de la flori pe care le-am dorit in bratele mele,
Nici de la mine nu pot. Ca nu ma mai recunosc.
Am devenit un monstru, un nimic ce vrea mult, un pacat capital care trebuie strivit inainte de a mai vietui in inimile altora.

Omorati-ma cu pietre ca pe un misel!
Altceva nu merit.