Pasiunilor mele josnice li s-au urât de mine. La acest moment mă încearcă acele trăiri specifice hedonismului. Sunt muritor, astfel îmi arog dreptul infailibil de a mă păstra în eroare, nepăsându-mi de durerea semenilor sau pedeapsa divină. Nu îmi este la îndemână scoaterea ghimpilor din suflet decât prin înlocuirea unui păcat cu un altul. Sunt un colecționar învenerat al păcatelor, readucându-le în motivarea acțiunilor mele, mai intens cu fiecare ocazie ivită. Faptul că am de unde alege mă nefericește. Voi proceda ca de fiecare dată când sunt nehotărât, astfel încât voi lăsa instinctul să primeze dinaintea rațiunii. Afectului îi las rutina nenorocirii, fiind singurul echilibru recomandat prezentului. Ceea ce iasă din mine acum nu poate provoca răul din semeni, eventual două, trei zvârcoliri anemice în abisurile lor. Nu există timp pentru drame. Există timp pentru nimicnicie, rutina supraviețuirii, cerșetoria în biserici, mistuirea ființei în păcat. Drama individuală este capitală și unică. În fapt, doar dramele ne fac pasionali. Până și a iubi este o dramă, nefiind capabili să păstrăm pură sau vie această trăire, să-i evităm finalitatea. O definiție simplă a umanității ar fi inconsecvența. Nu dețin nici un cunoscut care să-și ducă la capăt iubirea și viața, sau a-și păstra demnitatea dinaintea morții. Gândul de fi un nebun frumos mă-nfioară de plăcere. A fi în permanenta prostație mi-ar permite a privi omul fără a încerca a-l mai înțelege sau a-i împărtăși iubirea. Ce liniște mi-ar fi, cu mila lui cu tot …

Cluj Napoca
aprilie, 2009