pentru pagină... vei rămâne Felix. pentru sufletul meu... vei rămâne Gabi, lacrima mea.
pe 2 mai 1988, când te-am cunoscut, aveam 19 ani, dar am știut că nu vei mai pleca din inima mea. și-n toamna aceluiași an... mi-am văzut destinul. viața distrusă! fără bărbatul iubit. și m-am îngrozit de țipetele care îmi amețeau sângele, și m-am risipit în valurile care îmi duceau iubirea... am trăit cu iluzia și poezia, ca să le înving pe Scilla și Caribda.
am visat, am sperat, chiar dacă rațiunea se afla în celălalt taler... și dezechilibra balanța! am fost luminița haosului, un luceafăr care s-a duelat cu timpul! și a pierdut...
îți scriu... știu că e prea târziu! această primăvară este un tablou cu mult portocaliu! el m-a născut, pentru că trebuia să mă nască! să iubesc liber și vesel... zbor de rândunică!
îți scriu... știu că norul fuge, că viața mi se duce! renunț la tot. și la tine, și la el. drumul dintre lacrimă și bucurie este drumul înțeleptului, un drum din fluturi albaștri, albaștri...

16 aprilie 2009, 19:26