iubirea e o hologramă
prima dată ți se pare reală, puternică
plină de substanță
apoi îți dai seama că e o iluzie
o pasăre care cântă doar când are chef
Dumnezeu e în detalii
într-o ceașcă de cafea cu un pic de frișcă
în ochii mamei când te dojenește
în firele de iarbă crescute din beton
timpul e un șiret de la tenișii tăi
îl desfaci, îl legi, îl speli
rămâne la fel
uneori mai curat
dar niciodată cu puritatea de la început
atunci te întrebi cât de târziu avem voie
să ne agățăm de vise
altă întrebare banală
între nori care deschid dimineața
nici nu știu cui să-i mai spun să-mi
lase fereastră
să văd albastrul din lume
când alții ucid holograma
când eu nu mai dau importanță detaliilor
cineva îmi coase buzunarul de la piept
parcă aveam sufletul strâns
într-un șervețel