Crezând că voi fi înțeles
de oameni, de cerul divin,
am deschis ochii ca să privesc gândurile, trăirile.
Nu sunt la fel de puhav
precum pământul din care sunteți facuți voi, oameni frumoși...
sunt făcut din prea multă argilă și piatră,
sunt precum un loc în care Dumnezeu a uitat rețeta omului.
Iar de multe ori acest amestec de viață crapă in fața Soarelui și a ideilor drepte.

Pe unde fug gândurile mele
nu există drum pavat cu bogății,
ochiul răului domină fiecare părticică de drum,
astfel încât Lumina Vieții e într-o luptă cu întunericul.
Sunt făcut să trec prin toate,
sunt călăuzit de-o stea rotundă
de care norocul nu se lipește-e prea lucioasă...

Restul de viață ce îmi rămâne nu pot să o dau nimănui,
nu cunoaște nici mintea mea,doar gândul o știe pe de rost,
dar păstrează secretul chiar și pentru mine,
Doamne unde și cum să-mi descopăr viața adevărată?