un vis... un film... un negativ... o copie la indigo

erai secat, ți s-a supt seva până-n rărunchi
chiar dacă ai început să te usuci, n-ai crăpat. ai zăcut în neștiința a ce ți s-a întâmplat.
ai innebunit aproape la gândul că nici măcar n-ai apucat să sorbi din propria-ți sevă
a fost mai bine, îți spun, te-ar fi otrăvit.

ai rămas singur pe o potecă a nimănui cu scoarța intrînd în venele pământului
nici măcar zborul norilor nu se oprea pentru o mângâiere preț de-o aripă

parcă și picurii ploilor blânde te ocoleau; nu-ți tulburau bolbocii fierbinți ai adâncului de ființă.

nu-nseamnă că nu însemnai nimic pentru toate astea pentru toate astea doar existai mărunt, mic, dar vital.
după ele, ce ți-ar mai fi trebuit?

îți mai trebuia, pentru că îți trebuia, nu pentru că doar voiai.
nici tu nu ai prins de veste ce aveai nevoie, tocmai pentru că nu mai avusesei vreodată.
dar te-a ajuns, într-un fel, tăcut și învolburat, umil și puternic, ușor și aprins

te-ai ajuns de unul singur din urmă și orice ai fi făcut, n-aveai cum să ștergi urmele
doar că te-ai prins descoperit.
ești încurcat, crezînd că un spectacol se încheie cu aplauzele altora.

nu
nu-i ăsta rolul tău, nu-i asta scena pentru tine
ai scăpa incredibil de
penibil de ușor.

te-ai blocat în propriul sens, ți-ai înghițit singur coada crezînd-o prada vieții tale.
n-ai ce face acum: te rostogolești.
măcar ai avantajul că o faci rotund și nu te dai cu capul de toate existențialele

un filosof mi-ar spune acum: termină cu sofismele
un artist mi-ar spune acum: sugerează-mi forma chenarului
un copil mi-ar reproșa acum: da' unde este finalul poveștii?
un bărbat s-ar scărpina puțin: prea m-ai cunoaște
o femeie, alta, mi-ar suspina: dă-te mai încolo, fă-mi și mie loc.

tu ce mi-ai zice?