S-ar parea ca n-am timp in infinita-mi lancezire sa te am. Te-as privi printre randurile unei carti, te-as mirosi intre doua sacadari plapande de boala, te-as atinge in drumul spre nicaieri, te-as cnoaste... in crancena-mi necunoastere.
S-ar parea ca invaluirea de negatii ma lasa sa vreau.

N-am reusit sa-mi ascund frunzele uscate si m-ai luat drept toamna. N-am invatat sa ma deschid spre interior... toate usile mele se izbesc de orizonturi.
S-ar parea ca ma disip.

Incolaceste-ti simturile ca o anaconda flamanda peste furtunile mele. Scapa, ca prin minune, prea multe pasteluri in volumu-mi existential fara forma.
S-ar parea ca incep sa ma conturez.