Mi-a intrat ceva în ochi. Ceva fără de început sau sfârșit,sau care măcar să aibă masură. E timpul. Închid ochii și încep să plâng. Plâng timpul, iar el, speriat, o ia la goană ca nebunul. Alerg din răsputeri să îl prind; alerg peste zile, săptămani, mări, țări, basme, istorii, copilărie și maturitate... Uite ce mi-ai facut, poznașule. Acum sunt bătrână, mă doare spatele și nu mai pot alerga după tine. Cine a vazut timpul să mă sune, sau să alerge după el, în incercarea eternă de a-l prinde...