Mi-am împletit o scară
din propriul sânge,
am sprijinit-o încet
de privirea bătrână a lumii,
am plecat încet
fără să trezesc
simțurile amețite ale nopții.
M-am strecurat iute
pe sub linia orizontului
și am găsit dincolo de ea
duminicile înșirate una câte una
pieptănându-și orele
sorbind clipe din cafele turcești,
iele,țiitoarele timpului