Am pierdut toți dinții de lapte
bolborosind în apa sălcie,
pe tine,
înalt zid de caramidă roșie șiroiește plânsul altei duminici,
am făcut la poarta ta franjuri de umbră
prin care-mi alin neînsemnarea.
Am avut ursitoare docile,
mi-au așezat la glezne cireșe dospite,
pe chip asemănarea cu luna,
auzul mi-a fost dat odată cu tine.

Mulțime de drumuri,
scurte și dese
sfidând hărțile reliefului de acum tomnatic.

Mă apuci de mâini cu toată stupoarea revenirilor,
înduri diminețile spoite cu rouă,
pui pe foc armate de îngeri ce nu m-au primit sub aripi.
Mă încolăcesc pe glasul tău,
să fie noaptea în care
zburătorul are calul înșeuat pe viață.