Eram pe drum sub soare așteptam gîndind la tine și îndată dela îndepărtare te-am zărit și ochii nu m-au mințit. Tu erai alături de a ta iubire, păstrînd în tine o mică prietenie te-ai oprit la mine și m-ai întrebat ce fac ? Unde merg ? Eu la rîndul meu, îngîndurat și tare obosit c-am tot alergat satisfacția s-o găsesc, cu un zîmbet pe față m-am străduit să îți zîmbesc, să vă zîmbesc și chiar căutam să nu greșesc nici cu cuvîntul, nici cu privirea, folosindu-mi glasul căutam să-mi distrez inima cu legea lumii în care toți trăim. Îmi amintesc prea bine că ieri s-a întîmplat și avînd datoria firească în față, cu zîmbet, cu o simplă vorbă duios m-ai invitat. Am ezitat la început dar ai insistat și chiar mi-ai propus să facem drumul împreună.
Am acceptat, dar nu știam dece ?!!! Vorbind pe scurtul drum împreună făcut, mi-ai spus că timpul pentru tine este numărat căci chiar astăzi v-ei pleca departe de mine să-ți trăiești noua viață lîngă a ta iubire. N-am putut să mai răspund căci nu găseam cuvinte. Doar te-am întrebat dacă mă părăsești, iar tu cu o privire ca în trecut cînd n-e iubeam noi cîndva odată, discret ți-ai aruncat privirea spre mine și mi-ai spus că rar n-e v-om revedea. Sper să înțelegi ce clipe am putut trăii eu. Venind spre casă, ocolea-i străzile ce dragostea noastră aminteau și un cuvînt ai spus " La scară vreau să-l las ". Am ajuns în fața cășii și totuși mai întrebat încă odată dacă vreau să vin cu tine căci spre seară poate mai devreme ai să pleci. Þi-am răspuns că mai tîrziu, am să vin la tine, dar repede ai replicat zicînd că mai tîrziu tu nu v-ei mai fi acolo și că eu nu te mai găsesc. Mi-ai rupt inima în mine cu asemenea cuvinte, dar nu aveam nici-o putere. Tot ce-am putut să-ți spun era că am să trec eu pe la tine dar totuși ezitam spunîndu-ți că am să te sun. Mi-ai spus că aștepți apelul meu să vi după mine.