Reverberația sufletului meu, oglindit uneori
În privirea ochilor tăi adânc, dureros de albaștri
Îmi amintește de fericirea de mâine, de speranța de ieri,
De iubirea sublimă ascunsă printre ceruri de petale.
Sunetul unei picături de diamant, alunecând pe frunza timpului
Va ademeni clipa supremă să mai întârzie un pic,
Să mai întârzie doar o secundă sau, poate, o viață.
Însuși timpul se oprește să iți asculte gândurile dulci…
Undele privirii tale adună primăveri și ploi calde...
Cu lacrimi de speranță zdrobită eu plâng,

Asemeni unui zbor frânt,
Captiv între zidurile conștiinței încătușate
Sufletul meu plânge etern cu lacrimi de frunze
Știind că se apropie subit
Toamna iubirii noastre...