12 august 1994
Cand scriu aceste randuri ma gandesc la ceea ce am trait in diferite etape ale iubirii mele. Mi-e greu sa gasesc cuvinte, ma doare sa deschid rani, dar e un castig sa stiu ce se intampla in mine, cu mine. Unele lucruri se nascusera cu luni, chiar ani in urma, altele capata contur abia acum. De pilda, acum cateva zile purtaseram o discutie: printre lacrimi, zambete si ironii, m-ai constrans la inca o viata de asteptare. Acelasi refren, ingaimat cretineste, ca si cum ai sti ca peste o vreme, un an sau doi, vom mai fi pe Pamant, vom mai fi amandoi, cu o sansa data pentru a nu stiu cata oara... Ca si cum
i-ai fi spus Bunului Dumnezeu: "Mai lasa-ma liber un timp si apoi voi face ce am de facut!"
Mai lasa-ma liber un timp... Uiti insa ca viata se numara in lucruri nefacute la timpul lor, in regrete si mai putin in fapte! Iar tu ceri Vietii timp ca sa lancezesti, ca sa fii de unul singur, mereu dorind o schimbare ce nu are ca pret inrobirea. Dar tu esti inrobit acelei libertati ametitoare, false, esti inrobit senzatiei fara sa fii inrobit tie insuti! Si ce folos de timpul libertatii? Ridici oare biserici sau te rogi in gand pentru mortii Pamantului? Scrii carti de rugaciuni sau plangi pentru cei singuri si tristi? Esti liber! Si nimic mai mult. Doar liber.