Nu a fost ușor să-ți deschid inima.
Eu plin de prejudecăți, răni și frică.
Regăsind răbdarea de a fura o privire a fost mai emoționant decât am trăit prima oara.
Am regăsit gustul guri tale fară să fug ascunzându-mă în intrebări și minciuni.
Fiori de fiecare dată când mâinile noastre se urmăreau in strade necunoscute.
Implicându-mă, impotriva a ceea ce mi-am promis.
Fară sa fiu indrăgostit.
Fară sa iubesc.
Aș fi vrut ca totul să sfârșească într-o noapte, însă dimineața te-am găsit imbrățișându-mă.
Trebuia să-mi impun să fug, ca întotdeauna.
“De ce nu rămai?”, mi-ai spus strângându-mă și mai mult.
Oare a fost nebunie ca întotdeauna?
Nu mă interesează dacă voi suferi,
sunt obosit să fug,
sunt obosit să pun întrebări pentru cum va fi mâine,
sunt obosit să privesc mai departe de cum mă simt.
Impotriva a orișice, simt nevoia de tine.
Impotriva a orișice, simt că mă vrei.
Știu că mă vrei.
Ar trebui să fiu fericit, insă aș fi vrut să fie o despărțire ca și multe ce ai avut.
Știind prea mult despre inima ta îmi provoacă frică.
Aș vrea să trăiesc intrând înăuntrul ochilor tăi dar fară să pătrund în sufletul tău.
Mi-am impus să nu mai dau nimica din mine, pentru a mă proteja, pentru a nu mai face nici o victimă cu culorile mele.
Mi-am impus, dar totul sa întors împotriva mea.
E frumos să te vreau.
E frumos să simt cum bate inima ta.
Ce anume am reușit să-ți dau bun din mine că te-am făcut să ajungi la lacrime?
De ce nu vrei să mă lasi?
Prea multe intrebări goale, fiicile gândurilor mele anormale.
Prea dubios de emoții ce mă poartă să fiu fericit.
Singurătatea a distrus ceea ce a ramas din inima mea.
Nu vreau să trăiesc fară tine.
Închid ochii și încerc să te iubesc.