Își transforma în rictus importanța,
Când și-o picta pe chip, sau în grimasă.
Îi rezulta o față năzuroasă,
Ce nu putea ascunde ignoranța.

Când ești deșertul, nu visezi la roade,
Iar seve n-ai, măcar de ghiocei !
Acceptă să hrănești doar scarabei
Și n-aștepta în vizită noroade.

Căci nimeni nu acceptă-n dar scaieții
Pe post de floare. Nici măcar de teamă!
Renunță la grimasă când te cheamă
Firescul. Și apoi zâmbește vieții.