Îți mulțumesc pentru că exiști!
Îți mulțumesc pentru că te-am întâlnit!
Îți mulțumesc pentru că te-am iubit!
Îți mulțumesc pentru că tu ești femeia care m-a învățat să plâng!
Îți mulțumesc pentru puținul timp pe care ți l-ai sacrificat pentru mine!

Trecuse mai bine de un deceniu și nu credeam că mai pot toate acestea. Am trăit cu adevărat, după atâta timp. Nu contează prețul pe care-l plătesc. Ceea ce mi s-a întâmplat este incomensurabil. Vroiam să vorbesc despre „Prețul iubirii”, dar nici măcar un suflet nu-l poate plăti. Am reușit în puținele clipe cât am fost împreună să trăiesc fericirea, gelozia și durerea. Toate la un loc. Până acum eram invidios pe Cioran, Marquez, Eliade, Eminescu și mulți, mulți alții, pentru ceea ce făcuseră pentru că se născuseră înaintea mea, pentru că reușiseră să scrie înaintea mea și eu nu o voi mai putea face fără riscul de a fi catalogat epigon. Prezența ta m-a făcut să uit toate acestea. Pentru o clipă am fost toți la un loc și am simțit cu veacuri de creație, pasiune și de suferință.
Pentru toate acestea îți mulțumesc!
Acum mă pot întoarce în negura grotei mele și pot rezista încă un veac. De data aceasta nu mai sunt singur. Am fost pentru o clipă cel mai fericit dintre pământeni și asta e de ajuns. Mă voi întoarce și îmi continua pedeapsa sperând că într-o zi voi fi iertat pentru vanitatea mea și pentru dorința de a fi ceea ce nu pot fi.