mansarda se trezește plată pe tălpi
își face loc în fereastra acoperișului
cot la cot cu lumina curioasă de dedesuptul transparent

câțiva mâți se rostogolesc gălăgios în iederă
plictisiți papucii
unul lângă mine
celălalt îngrămădit între ușa și umbră
se lungesc până în degetele mele
îl tărăsc pe ultimul spre picior
cât de orb sunt
noroc că la înălțimea asta sunt doar eu
și cad de unul singur în fiecare zi

de câte ori vreau să cobor
scările îmi aduc aminte de pașii tăi
îi număr de fiecare dată și uit să respir
alunec cu balustrada în albastru
printre norii cu forma mâinilor tale
ultima oară erau ca o moarte
și nu-mi părea rău