Unui poștaș din Zagreb, despre rugăciunea de taină
(Scrisoarea a 254-a)

Cum să nu ne rugăm lui Dumnezeu dacă ne rugăm mereu de oameni, care fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot să ne ajute cu nimic?
Fără Dumnezeu doctorul nu poate să vindece rana, nici viteazul să dea ocrotire, nici dascălul să învețe pe alții, nici preotul să vestească adevărul. Dacă ne rugăm cu atâta osârdie de mijlocitori, cum să nu ne rugăm Celui nemijlocit, Care ascultă fără receptor, și vede fără ochelari, și trimite darurile Sale fără poștași, și află totul, totul fără martori?
"Să ne rugăm numai la vedere sau în taină?" întrebi tu.
Și așa, și așa. Trebuie știut doar că în rugăciunea la vedere trebuie să ne păzim de fățărnicia înaintea oamenilor, iar în cea de taină de îndreptățirea de sine înaintea lui Dumnezeu.
Iată o pildă a rugăciunii de taină:

"Doamne, nu știu ce să cer de la Tine. Tu singur știi de ce am trebuință.
Tu mă iubești mai mult decât mă pot iubi eu însumi.
Tată, dă slugii Tale ceea ce eu nici să cer nu știu.
Nu cutez să cer nici pătimire, nici înlesnire, ci doar stau înaintea Ta cu inima deschisă față de Tine. Tu vezi nevoile pe care eu nu le știu; caută și fă după mila Ta. Lovește și tămăduiește, doboară-mă și mă înalță. Mă cutremur și tac înaintea sfintei Tale voi și înaintea judecăților Tale, pe care eu nu le pot pricepe. Mă aduc pe mine însumi Þie ca jertfă. Nu este în mine dorință în afară de dorința să împlinesc voia Ta. Învață-mă să mă rog. Tu însuți roagă-Te în mine! Amin".

(o rugăciune de taină a mitropolitului Filaret al Moscovei, aflată între hârtiile acestuia după moartea lui).