pixul apăsat pe coala albă de hârtie lasă urme adânci în conștiința ei fizică, umplută instantaneu de o pastă albastră lipicioasă menită parcă să-i acopere rănile
proces simplificat care urmarit de la înălțime
explodează într-un ansamblu de semne, însemnări
mai mult sau mai puțin ordonate.
odată descifrate te vor surprinde, te vor împinge mai departe în labirintul cuvintelor. acolo, dacă vei reuși să rearanjezi cuvintele ca într-un puzzle, mai puțin fizic, mai mult mental chiar sentimental deși nu întotdeauna logic, vei descoperi sensuri vieții; mesajul transmis prin urmele lasate de pix în coala albă de hârtie umplută cu pastă lipicioasă căpătând contur, generând litere, cuvinte, expresii, viață. viața unui vers, mesajul unui pervers
ce-și chinuie mintea pentru a transmite în felul lui de creator ceeace simte interogându-și viața, ce viața simte pentru el gânduri și sentimente menite să te elibereze pe tine cititorule de chinurile vieții tale de zi cu zi, stricându-ți puțina liniște pe care o protejai deschizând o carte, înghețându-ți mintea în datorii spirituale urzite de mine sau de alții, mai meșteșugit sau mai puțin sucit.
citește și rupe această hârtie pentru ca ideea să rămână doar la tine în minte, germinând și încolțind acolo gânduri și fapte mai tarziu pentru care vei da vina pe cine altcineva decât pe mine.
asta dacă n-am avut de lucru.