Nu-s vânturi și ploi răzlețe
mai reci, ca acelea
de cuvinte grele,
ce pornesc vifornița văzduhului.
Nu-mi place să mă acopere nori de plumb,
iar cerul să nu aibă îngăduință.
Îmi dogorește în iriși iubirea…
Când tu vorbești, eu tac,
Căci știu s-ascult –
Implor zeii din priviri
Să-mi dea o adiere de zâmbet
Și să-mi pună la ferestre flori.
Atunci voi fi mai frumoasă pentru tine;
n-ai mai avea puterea
să rostești nimic…