Pasiunile nu dispar niciodată . Nu le poți îngropa undeva la picioarele memoriei, căci își vor găsi mereu un orificiu prin care să respire și să te respire. Pasiunile devin obsesii, devin călăreți ce hăituiesc, crime. Simți în tine jucătorul, nebunul ce se sacrifică pentru apărarea reginei. Niciodată a regelui,căci el nu e decât o piesă aparent importantă. Dansul a fost al ei. Mereu.
Încerci să oprești avalanșa de jocuri terminate, jucate pâna la ultima picatură. Inconștient sau nu, devii un don Quijote, iar amintirile-morile de vânt. Devii un joc, o tablă de șah pe care cele două regine sunt rivale. Ea, ducând în mână oamenii cu nenumăratele lor vise, eu, ducând în ochiu-mi arhitect o necreată lume. Materie și spirit, lumină și întuneric, Ying și Yang, alb și negru.
Regulile nu există pentru că a spune “șah mat” echivalează cu a te plimba pe diagonală. Regii nu există pentru că acum e dansul reginelor. Infinit. Acronic. Seducător.