Nu făceam altceva, decât să sprijin un copac. Întind mâinile deasupra mea, stingând cu degetele lumina ce se scurge printre frunze. C e mai scapă de barajul lor așează desene din umbre pe chipul meu. Vântul nu-mi dă pace. Se joacă în privirea mea. Îmi lasă raza să mă atingă, atunci când clipesc și o alungă la revenire. Orele trec pe deasupra mea, schimbând fundalul jocului. Albul luminii solare se preschimbă în galbenul lunii pline. Mâinile refuză să-mi coboare. Jocul s-a schimbat. Întunericul nu face pe nimeni să danseze. Ochii mi se umezesc, îi țin deschiși mereu. Mi-e frică de ce se-ntâmplă când clipesc. Aleg să-mi plângă ochii de durere, după umbra din ziuă, decât să aflu lumina întunericului.