Eu nu l-am cunoscut pe a lu' Butirez.
Socru-meu, da. Și mi-a spus povestea:
Era un om sărac. Umbla neras și părea murdar.

Crescuse o fată de suflet,
Care s-a măritat și l-a lăsat singur.

Nici nu se știa din ce trăia.
Dar era viu și umbla.
Prin sat și pe la biserică.

Trăia într-o casă de paiantă
Cu o cameră,
Cu lut pe jos.
Avea un pat de scânduri,
Pe 4 pari înfipți în pământ.
Dormea pe o saltea de paie.
Acum creștea vreo 2-3 porci.

"-Mă, a lu' Butirez, nu te plictisești
Singur, mă?
-Nu, mă, Vasile, că mie îmi vin cântecele."

Așa a rămas vorba în sat-
"De singurătate, îmi vin cântecele
Ca lu' a lu' Butirez"

"-Și ce-a mai zis?"
"Auzi, n-ai 100 de lei, că mă duc la biserică
Și ți-i dau când mă întorc?
-Da' ce-ți trebuie mă, bani,
Că doar nu te duci la cârciumă?
-Nu, mă, că nu pun strop de băutură în gură.
Da' altfel cântă omu' în coru' bisericii
Când știe că are un ban în buzunar."

Când a venit fata să-l ia lângă ea la oraș
A intrat în casă, a luat salteaua
Și a aruncat-o la porci.
Apoi a plecat la fântână să aducă o găleată de apă
Și când s-a întors,ce să vadă?
Umblau porcii cu sutele în gură.

Se albăstrise curtea mai rău decât
Trezoreria de stat.

"-Ei, ce zici, mă, Vasile?"-
M-a întrebat socru-meu, că pe mine
Tot Vasile mă cheamă.

Apoi a plecat cu tot cu întrebare
Lângă soacră-mea, Lucreția
Dumnezeu să-i ierte!