fiecare pas are călcătura pe inimă.

mi-e dor de a. de zilele și nopțile lui. sunt sigură că a. este un fluture când eu sunt frunză. mi-l imaginez mereu pe o stradă foarte aglomerată din bucurești încercând să devină transparent și aproape reușind.

dacă spun un lucru el se transformă imediat în două. în noi doi. nu mai văd diferența între spuse și nespuse.

când tu te trezești e cu adevărat zi.

am învățat să fac oamenilor loc în sufletul meu. le dau câte un colț. am învățat să privesc în colțuri și să fiu fericită cu asta. nu-ți trebuie multă imaginație așa cum s-ar crede. e destul să știi să invoci liniștea.

pot inventa ceea ce nu există. ceea ce există mă limitează cu apelative ciudate. uneori lucrurile care există mă strigă " doctore!". eu trebuie să le fac bine. eu încă nu știu ce este binele, dar trebuie să-l inventez până mâine.

am crescut pe strada castanilor. este esențial să știi asta despre mine. nu pot să privesc filmul acesta în care toate lucrurile se întâmplă exact așa. îmi amintește de tanti veta și de fiica ei ucisă de o mașină. de creierul ei împrăștiat în șosea.

nu vorbesc de durere. tu m-ai învățat că e inutil să vorbești despre ceea ce oricum simți nesfârșit. te lași în fiecare zi pe toboganul ei. te duce în beznă. noroc cu salcâmul acesta de azi. m-am trezit respirând. adulmecând urma lui ca pe o mare bucurie. tu erai și în această splendoare. tu ești în toate, dar mai cu seamă în asta.