crestez în tâmplă o piramidă să pot exersa echilibrul
atunci când aerul devine greu

sfinxul îmi privește căderea la nesfârșit

marginea corpului prin care se preling dureros vocabule
mintea o sită perfectă pentru praful de cobalt
de pe degetele strivite
în forma lor tardivă
cearcănele vibrează intermitent pe diapazonul morții

mă tem că nu mai am spațiu
nu mai am puls nici pentru poezie

încremenesc

maladia banalului arde o mie de chipuri
cel ce a dat foc a ignorat mișcarea de suspendare a inimii

până la tâmplă nu mai este decât gura sfinxului
și subviața