Privesc inlauntrul meu si nu gasesc decat pustiu spulberat de un vant naprasnic:amintirea ta. Franturi de viata anosta,ganduri ratacite in zadar,zambete de carton si peste tot mirosul tau-miros de mucegai si vechi...
Am trecut mai departe,am sters amintirile dar mi-au ramas regretele unei nopti pustii,a unei zile intunecate si a tuturor sacrificilor.
A meritat? Poate ca da sau poate doar ma amagesc singura.Au trecut stele pe deasupra sufletului si timpului meu, mi-am otravit clipele cautand in zadar explicatia, dar m-am cocosat de atatea temeri si intrebari.
Am fost scaiul de pe piciorul tau si umbra ratacita si uitata la marginea drumului, m-ai luat si m-ai adoptat dar m-ai abandonat atunci cand inima ti-a tresarit la vederea unui trandafir...
Ma mai intreb doar atat:scaiul nu are oare frumusetea lui? Poate a fost prea obositor sa te tot intepi, dar n-ai descoperit ca de scai cu greu scapi?Cred ca scaiul este cel mai fidel din categoria florilor.
Si ma opresc intrebandu-ma pentru a mia oara pe ziua de azi: de ce ma mai impiedic de tine ?????
27mar.2003