Am ajuns în punctul în care timpul nu mai există.Nu mai există nici trecut nici viitor nici prezent.Există doar puterea gândului.
Senzațiile, gândrile mele se transformă în mine iar vechiul meu așa zis corp s-a transformat într-o idee vagă de imposibil.
Existența mea este o sferă fără început și fără sfârșit.
Trecerea mea prin timp nu se știe dacă s-a întâmplat, se întâmplă sau se va întâmpla.Sunt doar o idee improbabilă a existenței.
Unica problemă in teorie este singurătatea.Fiind un spațiu închis nu admit interferențe.
Aberez!