Primăverile nu vin pentru tine și nici pentru mine. Ele stau în noi, în umbră și vin împinse de iarnă.
Primăvara are principii și nu face compromisuri. Cand vine, nu ține doar trei zile. Ea-și scutură doar albul florilor și ploile, nu și aroma lor.
N-o să-mi mototolești și primăvara asta ca apoi s-o arunci la coș și nici măcar manșeta apretată a cămășii tale n-o va șterge.
Primăvara e aievea nu doar o iluzie ca mine sau ca tine.
Simti, simți cu câtă pasiune convulsivă înflorește? Vezi, liniile din palmă, înfloresc și ele când vine ea, confundându-le cu ramurile copacilor. Dacă-ar mai fi și vișinul copilăriei mele ar fi înflorit și el, sau poate-i înflorește măcar gândul acolo unde este în eternitate.
În fiecare primăvară, sângele-mi curge impecabil. De dragul ei improvizez dansuri necunoscute eului.
Doar ploile de primăvară știu să-mi sculpteze chipul cu iris cu tot și eu le răsfoiesc strop cu strop.
Gărgărițele filozofează prin iarbă asistând la cel mai frumos discurs metaforic. Metaforele se strâng rușinate în larve, grăbindu-se să renască măcar în fluturi.
Primăvara vine ca o filantroapă, înadins pentru a ne aduce emoție, pentru a ne fâstâci. Și mizantropii răspund zâmbind, făcându-și infuzie la fiecare fior, ca un remediu.
Răsăritul e mai ispititor și-mi vine să ți-l prind la reverul hainei să-i simți frenezia mai aproape, să te orbească!
E atâta primăvară încât nu mai am loc în pat să dorm și nu-mi voi găsi somnul până nu voi învăța să înrămez emoția din lacrima primăverii.